REZOLUȚII
Rezolutia ADFMR din 27 - 28 octombrie 2016
Cea de-a VII-a editie a Conferinţei Naţionale a Decanilor Facultăţilor de Medicină din România
PREZENTARE
Înfiinţată în anul 2009, Asociaţia Decanilor Facultăţilor de Medicină din România îşi propune să contribuie activ, prin programe, proiecte şi iniţiative legislative, la aducerea învăţământului medical superior românesc, a cercetării medicale şi a sistemului sanitar din România în ansamblu cât mai aproape de standardele europene.
Asociaţia Decanilor Facultăţilor de Medicină din România este un partener de dialog pentru toate persoanele şi entităţile implicate în activităţile educaţionale din instituţiile de învăţământ medical superior: cadre universitare, cadre medicale, autorităţi, mass-media.
Asociaţia Decanilor Facultăţilor de Medicină din România este o organizație profesională, neguvernamentală, cu rol consultativ.
Obiective:
- dezbatarea într-un cadru organizat a problemelor legate de dezvoltarea învățământului medical românesc;
- facilitarea colaborării dintre facultățile de profil din România în domeniul didactic și al cercetării științifice;
- promovarea unor standarde de calitate în învățământul medical, corespunzătoare atât necesităților naționale specifice, cât și celor internaționale;
- armonizare curiculumului între FM din România în acord cu sistemul ECTS și totodată în acord cu curricula europeană;
- elaborarea de strategii dezvoltarea și implementarea dezvoltărilor curriculumului în facultățile de medicină din Romănia;
- aplicarea ca entitate de sine stătătoare în competițiile de proiecte naționale / internaționale pentru obtinerea de finanțări destinate dezvoltării educaționale;
- rol consultativ și de parteneriat cu Agenția Națională pentru Clarificările din Învățământul Superior și parteneriat cu Mediul Economic și Social - ACPART în vederea implementării de proiecte vizând modernizarea sistemului de calificari din învățământul superior, compatibilizarea cu spațiul european si corelarea cu cerințele pieței muncii;
- colaborarea cu asociațiile științifice profesionale pentru instituirea standardelor de pregătire în specialitate;
- elaborarea de recomandări pentru Consiliile și Senatele universitare, Conferința Națională a Rectorilor, Ministerul Învățământului, Ministerul Sănătății - după caz;


